Ce ţi-e şi cu voluntarii ăştia! Te trezeşti cu ei în prag, gata să te ajute să-ţi tunzi mâţa, să stivuieşti lemnele pentru iarnă sau să vorbeşti catalana. Pentru un om obişnuit, un astfel de ajutor ar fi mană cerească. Din păcate nu prea se întâmplă, cei vizaţi provenind din categoriile considerate defavorizate. Mai mult sau mai puţin, aş adăuga eu. Nu ştiu dacă din cauza culorii pielii sau a limbii pe care-o grăiesc însă ţiganii/rromii sunt plasaţi într-o astfel de categorie. Adevăru-i că excluzând viloaiele de milioane de euro, limuzinele Mercedes, kilele de aur şi podoabe preţioase rămâd defavorizaţi…

În fine, compoziţia ADN-ului lor e una aparte, deschisă spre comiterea samavolniciilor de tot felul şi mai puţin a muncii, disciplinei, rigurozităţii. Nu putem fi toţi la fel. Tocmai de aceea voluntarii de care aminteam adineaori se gândesc la întrajutorarea băieţilor bronzaţi natural. Oradea a simţit-o pe pielea ei. Vă vine să credeţi sau nu, avem o zonă numită Voltaire, unde sălăşluiesc etnicii ţigani. În blocuri. Da, în clădiri supraetajate. Care se mai degradează în timp. Aşa cu blocurile NATO din zona ce poartă numele iluministului francez. Straniu, nu?

Oricum, ca din pământ a apărut o caravană de voluntari care s-au pus pe treabă, în speţă au renovat casele scărilor şi acoperişurile. Toate bune şi frumoase numai că n-au făcut-o singuri. I-au cooptat şi pe locatari. Vă daţi seama? Rromii au fost puşi la treabă. În folosul lor e adevărat, dar aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Toată mass-media audio-vizuală a vuit, prezentând “truda” sărmanilor ”brazilieni”. În cazul lor este ceva incredibil, aşa că n-ar trebui să se mai mire că sunt consideraţi “aparte”. Dacă o simplă zugrăvire a casei scării e privită drept aşa un succes vă daţi seama ce bază se poate pune pe ”oamenii locului”…

M-aş bucura ca distinşii voluntari să fie mânaţi de mărinimie şi în cazul renovării spitalelor în stare jalnică, a unităţilor de învăţământ rurale şi aşa mai departe. Nu este treaba lor şi faptul că fac bine voluntar este deja extraordinar. I-aş îndruma însă şi spre alte orizonturi…unde un mic ajutor înseamnă infinit mai mult. Şi nu apare în toată presa…considerând că nu acesta este scopul caravanelor de voluntari.